Evocarea Romanului interbelic

Scrisoarea dnei Ciuntu Abras

      "Cum nu aveam masina, nici trasura, mergeam cu trasura lui Eugen Ghica pana la mosia sa, Ghirva-Climesti, cu popas la Julesti, unde aveam o prietena, Mana Teohari, sau, in alte dati, recurgeam la singura birja cu doi cai, al carei stapan avea un nume sinistru, Criminalu, pe vremea cand nu erau crime si nici "hold-up"-uri. Pentru aceste deplasari de circa 15 km, Criminalu se aproviziona cu fan si avea o caldare care zanganea in spatele trasurii, in eventualitatea unui popas la jumatatea drumului. Pe mine ma tineau in brate caci de stateam pe bancheta din spatele vizitiului, faceam "urat". Tata ofta de-a lungul lanurilor de grau, pentru ca Trifestii apartinusera bunicului si mosia a fost vanduta in 1905 lui Arion. N-a fost o mosie cu noroc pentru ca Arion avea un fiu si cateva fetite care au murit contaminate de un microb de scarlatina adus printr-o scrisoare de la o fosta guvernanta ce se afla in India. Au murit pe rand, in decursul unei saptamani, si lupta doamnei Arion ca sa-si salveze fiul, contaminat si el, i-a dat puterea de a supravietui.
      In zilele de tihna n-am fost niciodata in pelerinaj la Trifesti, dar, in schimb, in primavara lui 1947 am pornit-o pe jos, gafaind si nadusind, nadajduind ca Maica Precista va veni de hac nemernicilor si se va indura de neamul romanesc. Dar Maica Precista nu si-a batut capul cu problemele noastre si astfel a fost sa fie sa-ti scriu din Bruxelles, matale, in Israel.

Lacul din parc in anii '70       Pornit pe calea amintirilor, vad ca evoci "Gradina Mare". Avea un lac artificial care la vremea lui facuse senzatie, in preajma primului razboi mondial. Erau barci, se vaslea in jurul unei insule traversata de un pod cu arcada. Era creatia "extravaganta" a primarului epocii, farmacistul Alois Decker si, pentru forma stranie a locului, fusese poreclit "bide-ul doamnei Decker". Cand s-a marit gradina pana la aleea cimitirului, s-au construit un bazin si un pavilion, inspiratii ale inginerului Otto Schmautz. Familia Schmautz, originara din Transilvania, a fost o dinastie care a mobilat Romanul fara prea multa fantezie. Odata casa terminata - o usa de intrare cu una sau doua ferestre pe ambele parti - venea Braner pentru "finisaj". Imi amintesc perfect de el. Locuia pe Bogdan Dragos si avea un cap cioplit in piatra. Poate intr-o viata anterioara sa fi fost in serviciul familiei Medicis. Dar cert este ca, de n-ar fi avut ghinionul sa fie la Roman, l-am fi gasit acum in Petit Larousse. Copil fiind, eram fascinata de siguranta cu care impodobea peretii caselor in stilul "Art Nouveau".

Gradina Mare - Parcul in anii '70       Vad ca m-am abatut din ganduri. Sa revin la "Gradina Mare". In pavilion canta fanfara militara de doua ori pe saptamana. Nu stiu care era repertoriul pe vremea matale, dar pentru mine piesa preferata era " Dichter und Bauer". Gradina avea un teren de tenis cu un fileu ros de ani, devenit aproape ferfenita. Era dinainte de primul razboi, ramas de pe timpul generalului Istrate, comandantul diviziei, care-l construise de hatarul fetelor sale, Fetita si Lenuta. Noi jucam tenis ca vai de lume, infruntand si urgia corpului didactic ce condamna acest "desfrau". Ma refer la cancelaria Liceului de fete unde domina Madam Balaban, "Camica" pentru intime. Ma feream de ea ca de mania lui Dumnezeu, caci de ma prindea si nu apucam s-o iau la fuga din vreme, ma ameninta cu o reclamatie la minister si cu excluderea de la examenele particulare pe motivul de a fi batut mingea, in public, la "Gradina Mare" (sic!). Pe alei se plimba Zalman cu un paner cu seminte si alune. El m-a initiat in "drogul" alunelor americane. Cand, intr-o vara, Siretul inundase cimitirul evreiesc, apa mare a luat-o si pe Rifca cu ea. Nu stiu daca Zalman a mai recuperat-o...
      Mai era si "Gradina Mica" peste drum de cofetaria Gheorghiu, mai apoi preluata de Sternati. Aici era locul de intalnire al boierilor mosieri. Acolo ma jucam, in diminetile de vara, cu Ilie, fiul paznicului care cosea iarba si planta pansele. Ma pazea o guvernanta care se adapostea de soare sub un boschet de flori. Zilnic reveneau aceleasi persoane, la celeasi ore, pe aceleasi banci. Doar domnul Belort traversa tacticos gradina, fara sa se opreasca din drumul sau de la tribunal spre casa. Se simtea ca fusese avansat presedintele tribunalului! Dupa el, plecam si noi, "obisnuitii". Mi-a ramas in minte o doamna frumoasa si eleganta, al carei nume nu l-am aflat niciodata. Purta o palarie vaporoasa si manusi de cea mai buna calitate. Nu vorbea, nu citea, nu suradea in gol, iar eu, in admiratie totala, ii dadeam mereu tarcoale. Dar in zadar!
      Pe o banca, la soare, statea zilnic fata mai mica a croitorului Stangher. Cele trei surori mai mari ale ei erau niste "vampe" dichisite si vopsite despre care se vorbea in soapta. Apoi, deodata, au disparut fara urme. Micuta Stangher n-a avut norocul si sanatatea suratelor sale. De-a lungul unei veri a murit cu incetul pe banca ei din "Gradina Mica". Intr-un iures, invadau adesea copiii librarului Avram Iancu care faceau pipi cand si unde li se nazarea. Atunci mi se comanda in nemteste de catre guvernanta sa ma uit aiurea.
      Iarmarocul mi-a revenit in minte recent, la Bruxelles, vazand expusa in vitrina unei librarii o carte a lui Marcel Blecher, tradusa in franceza. Am cumparat-o, fireste, imediat, si citind-o mi-am dat seama ca si concitadinul meu era un obsedat al iarmarocului romascan.
      Neuitate imi sunt acele seri de vara cand vorbeau, de la balcon, parintii cu vecinii, cand se auzeau crampeie de muzica usoara de la restaurantul lui Dobranici instalat la iarmaroc si imbogatit cu o "gurista" de ocazie. Un cer instelat si o tihna desavarsita. Era acea saptamana vrajita a copilariei noastre, de la 1 la 6 august, saptamana gogoaselor si-a caruselelor care ne astamparau din belsug pofta de viata.
      In seara zilei de 6 august, iarmarocul se spargea dintr-odata. Panoramele o luau din loc, scoartele nevandute se ridicau de pe garduri, chelnerii adunau mesele si toata noaptea scartaiau carutele pe drumul spre Cordun. Mult mai tarziu, de un iarmaroc de la finele anilor '30, ma leaga o amintire iesita din comun. Se "sparsese" targul, gheretele erau pe plecare si campul era aproape pustiu. Doar un circ aflat in greutati financiare n-o putea lua din loc, din imposibilitatea de a achita taxele cuvenite Primariei orasului Roman. Directorul circului, afland ca la fabrica de zahar ar exista cineva amator de animale, s-a prezentat cu o oferta: vindea un tigru sau un leu, pe alese si la pret redus!
      Cu prietenie,
      Marie Abras,
      Bruxelles"
     
      Gazeta de Roman, 15 septembrie 1994
      Aceasta evocare a orasului Roman a fost trimisa in anii '60-'70 de catre doamna Ciuntu Abras domnului Paul Schwartz din Tel Aviv.

© 2008-2013   ROMAN-Romania.ro